Nevăzători Brașov Proiecte Lansarea proiectului „Vrem să fim salvați și noi!”

Lansarea proiectului „Vrem să fim salvați și noi!”

Asociația Nevăzătorilor din România – Filiala Brașov anunță lansarea proiectului „Vrem să fim salvați și noi!“ 

Proiectul beneficiază de o finanțare în valoare de 50.000 lei din partea Primăriei Municipiului Brașov, în cadrul programului de finanțări nerambursabile din bugetul Municipiului Brașov, pentru activități nonprofit de interes local din domeniul social și este în concordanță cu Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale pentru perioada 2019-2023, OS 2 „Asigurarea participării depline a persoanelor cu dizabilități la toate domeniile vieții”. 

Proiectul are ca scop promovarea și accelerarea procesului de implementare a egalizării șanselor persoanelor cu handicap vizual, aflate într-o stare accentuată de vulnerabilitate și risc de marginalizare, determinate de lipsa parțială sau totală a vederii. 

Perioada de implementare a proiectului este de 5 luni.

Principalele obiective ale proiectului includ dobândirea de competențe în tehnici de prim-ajutor personal, noțiuni vitale de comportament în caz de cutremur, formarea și dezvoltarea competențelor de identificare a metodelor potrivite de acțiune și salvare în timp util și a manevrelor specifice de auto-ajutorare în caz de accidentare, ca urmare a surprinderii beneficiarilor de un dezastru natural în spațiu închis sau deschis. 

Deficienții de vedere din municipiul Brașov n-au avut până în prezent șansa unei instruiri în domeniul salvării și protecției personale în cazul producerii unui seism. Extrem de vulnerabili în lipsa vederii și fără un instructaj specific, realizat cu materiale accesibile, viața le este pusă în grav pericol. Handicapul vizual devine o problemă acută atât pentru individ, cât și pentru societate necesitând o preocupare majoră în pregătirea populației, mai ales a celei vulnerabile, în domeniul primului-ajutor personal, în special în cazul dezastrelor naturale. 

Pentru mai multe informații legate de proiect ne puteți contacta la datele de mai jos:

Telefon – 0268 478 328

Email – bvanvr@gmail.com

Proiect finanțat de Municipiul Brașov.

Conținutul acestui proiect nu reflectă neapărat poziția Municipiului Braşov și nu implică nici o responsabilitate din partea acestuia.

Related Post